Sapunuri hoteliere oferite de Majordom Hygiene

Igiena corporală este un lucru absolut necesar. Ştiu că sunt persoane care exagerează cu aceste reguli de igienă ajungând într-o extremă periculoasă.

Pe corpul nostru sunt fel de fel de microbi pe care nici cele mai performante săpunuri nu îi înlătură.

Eu dintotdeauna m-am spălat pe cap cu săpun de casă.

Am încercat să folosesc şampon, săpun lichid, etc dar degeaba. Nici nu se usucă părul după baie şi devine lins, uleios şi plin de mătreaţă. Dacă mă spăl cu săpun de casă am un păr tare, rezistent iar mătreaţa nu o mai găseşti nici cu lupa.

În călătoriile pe care le-am făcut în viaţa mea am dormit foarte mult la hotel. Nu mi-am luat la început săpun de casă ca să mă spăl pe cap de ruşinea colegilor cu care aveam să dorm în cameră.

Aşa am avut neplăcuta surpriză să mă spăl cu unul dintre numeroasele sapunuri hoteliere pe care le găseşti în baie la hotel. Am dezvoltat o alergie are m-a ţinut circa o lună în spital. Prin analize s-a descoperit că eu nu suport o anumită substanţă care se foloseşte în mod uzual la fabricarea săpunului.

De atunci nu mai folosesc la baie alt săpun decât cel de casă. Departe de mine ideea că săpunurile nu ar fi bune, atât cele lichide cât şi cele solide, dar există persoane ca mie care nu suportă anumite substanţe din componenţa lor.

Tehnologia ne-a dus în situaţia dificilă în care imunitatea noastră a scăzut iar lupta împotriva bolilor este tot mai dificilă.

Săpunul lichid de astăzi este un bun dezinfectant, însă trebuie să avem în vedere că multe persoane din România nu beneficiază de apă curentă, sau au toaleta în curte. În mediul în care trăiesc aceştia sunt sănătoşi, dar dacă vine cineva din afara grupului cu un virus sau o bacterie îi pot îmbolnăvi imediat.

În privinţa săpunurilor lichide, acestea sunt mai uşor de manevrat şi transportat, dar atunci când sunt transferate în recipiente mai mici, să avem grijă să nu adăugăm apă în ele numai de dragul de a face economie. Concentraţia scade şi efectul scontat scade.

În cazul săpunurilor hoteliere acestea de obicei se consumă la hotel şi nu se iau acasă.

Un magazin online care vine produse de curăţenie este Majordom Hygiene care este o companie tânără înființată din dorința de a oferi soluții complete de curățenie si igienă viitorilor clienți.


Ei vând atât săpunuri cât şi alţi detergenţi de folosinţă industrială. Produsele pe care ei le vând sunt incluse în termenul de cosmetică hotelieră.

Ce să mai spun despre săpun? Legendele spun că una dintre cele mai vechi atestări documentare despre apariția săpunului datează din anul 2800 i. Hr. si provine din vechiul Babilon. În acel loc a fost găsit îngropat în pământ un cilindru confecționat din lut, inscripționat cu detalii despre fierberea grăsimii și a cenușii, care conținea o substanță similară săpunului. Cenuşa este ceea ce a devenit mai târziu soda caustică.

Comments

comments